Portofoliu profesional: aplicație pentru portofoliul cadrelor didactice
O aplicație web pentru portofoliul profesional al cadrelor didactice. Profesorii își încarcă documentele pe cele cinci secțiuni din Ordinul nr. 3.858/2026, iar aplicația face singură opisul și declarația din anexa 2.

Ce face aplicația
- Documente pe secțiuni. Fiecare document se încarcă în secțiunea și componenta lui (a–e), cu data la care a fost emis. Sunt acceptate PDF, imagini, documente Office și LibreOffice, de până la 20 MB pe fișier.
- Opis automat. Opisul se actualizează și se datează la fiecare adăugare, modificare sau ștergere și se poate tipări sau salva ca PDF.
- Declarația din anexa 2, generată gata completată, pentru tipărit și semnat.
- Depunere și verificare. Profesorul depune portofoliul din aplicație, iar responsabilul cu verificarea este anunțat automat. Un portofoliu poate fi marcat ca verificat sau returnat pentru completare, cu observații.
- Atenționări pentru profesori, direct în aplicație.
- Descărcare ZIP a întregului portofoliu, cu un dosar pentru fiecare secțiune și opisul inclus.
- Funcționează și pe telefon, iar documentele se pot fotografia direct din aplicație.

Pentru conducere și administrator
Directorul și responsabilul cu verificarea au un panou separat. Văd dintr-o privire câte portofolii sunt depuse, de verificat, returnate sau verificate, cine nu s-a autentificat încă și ce s-a schimbat recent. Situația se poate filtra, căuta după nume și exporta în CSV, iar fiecare portofoliu se verifică, se descarcă sau i se tipărește opisul direct din listă.


Conturile profesorilor se creează din aplicație, cu fișe de acces tipărite. Administratorul are și el propriul portofoliu, ca orice cadru didactic.

Securitate
Portofoliile conțin date personale, așa că aplicația se deschide doar din rețeaua unității: din cablu sau de pe Wi-Fi-ul școlii. Fiecare profesor primește un cont cu parolă temporară, valabilă 7 zile, pe care o schimbă la prima intrare. După 5 parole greșite, contul se blochează 15 minute. Datele rămân pe calculatorul unității, iar o copie de siguranță se face automat în fiecare zi.

Instalare pe Windows
Pachetul pentru Windows instalează aplicația pe un calculator al unității, de exemplu cel de la secretariat sau de la resurse umane. Profesorii o deschid apoi din browser, de pe orice calculator sau telefon din rețeaua școlii.
- Windows 10 sau 11 pe 64 de biți și un cont de administrator, doar pentru instalare.
- Instalarea durează câteva minute. Programul instalează singur tot ce îi trebuie (Apache, PHP, Visual C++) și pornește automat odată cu calculatorul.
- Calculatorul trebuie să aibă o adresă IP fixă în rețea și să fie pornit cât timp profesorii lucrează în aplicație.
Pașii detaliați sunt în fișierul INSTALARE-WINDOWS.md din arhivă.

Descărcare
| Fișier | Mărime |
|---|---|
| Portofoliu profesional pentru Windows, versiunea 1.6.3 zip | 115 KB |
| Ghid pentru cadrele didactice pdf | 1,4 MB |
Ghidul explică pas cu pas, cu imagini, cum lucrează profesorii în aplicație: prima autentificare, încărcarea documentelor, opisul, declarația și depunerea. Îl puteți tipări sau trimite colegilor.
Aveți un NAS Synology? Aplicația există și în versiune pentru NAS Synology. Pentru această versiune, contactați-ne. Vă putem ajuta și cu instalarea și configurarea pe calculatorul unității.


